Iata ca de aceasta data reusim oarecum sa facem exact ceea ce ne-am propus si in planul nostr de activitati: sa mergem vara in Ciucas. Feri, Corina, Flo si Cata impreuna cu Cristina Baca alias Kiki, mare amica de la Amicii Muntilor (de fapt nu-i asa de mare ca abia daca are peste un metru jumate) o pornim sambata de dimineata val-vartej spre Cheia, mai precis la cabana Muntele Rosu.
Vremea e uimitor de frumoasa pentru cat a plouat in ultima vreme si profitam de ea din plin. Dupa un mic dejun rapid pe iarba, pornim de la cabana, spre fantana N. Ioan de pe Valea Berii, unde un popas cu apa proaspata si o mica furtuna prin dulciuri ne prinde numai bine. Urcam mai departe pe un drum forestier destul de abrupt pana la fosta Cabana Ciucas ale carei ruine ne pregatim sa le fotografiem. Surpriza insa, pe locatia vechii cabane, este un ditamai santier si se inalta in rosu o cabana imensa cu trei nivele. Pe placa afisata vedem ca beneficiar o persoana fizica si o data de incheiere: august 2012. Tot e bine dar parca ceva din idilicul locului s-a cam pierdut: buldozerele, excavatoarele, cotetele de porci, bazinele de totate formele si marimile contrasteaza in mod ciudat cu farmecul locului. Putem doar sa speram ca la final totul se va incadra mai armonios in peisaj. Nu ne oprim prea mult aici si atacam hotarati culmea Tigailor Mari spre varful Ciucas. E plin de lume pe poteci, ciobanii respira si ei mai usurati dupa atatea saptamanai in care nu au vazut soarele, parca si florile zambesc mai vesele in lumina soarelui. Relieful e atipic si cumva specific zonei: toate stancile sunt rotunjite si tuguiate ca niste conuri bombate, sau ca niste boboci de crin care inca nu s-au desfacut. E drept, fetele ar fi facut comparatie cu alte chestii rotunjite care stau drepte in sus dar de data asta nu le dam voie.
Pe varf, Flo lipsit de traditionalul GPS cauta deznadajduit prin toate tufele dupa o comoara geocaching. Tamana cand sa abandoneze dezamagit, doi bucuresteni ii indica locul unde tocmai au gasit ei comoara. Reusim deci sa mai bifam o comoara gasita! Vremea se schimba insa in mare viteza, un nor urias de ceata invaluie varful in neguri. Nu mai pierdem prea mult vremea si coboram inspre pasul Bratocea cu gand sa facem un mic circuit in jurul Tigailor Mari. Poteca insa ocoleste destul de mult ceea ce nu ne prea convine. Solutia traditionala Dianthus: da-l incolo de marcaj, oricum vedem unde tre sa ajungem, hai s-o taiem direct. Zis si facut! Avem noroc ca nu dam de saritori prea mari si dupa un drum ceva mai aventuros, ajungem in marcaj cruce rosie care ne aduce inapoi spre cabana Ciucas unde nu ne mai oprim deloc ci mergem intins pana la fantana de pe valea Beriii. Oboseala dar mai ales foamea isi spune cuvantul: ne oprim si dam atacul la mancare. Nici nu e atata cata ne-ar trebui. Dar tot e bine. De aici nu mai e mult si ajungem inapoi la cabana Muntele Rosu. Am plecat pe la 12 in traseu si acum e aproape 18. Ne hotaram sa campam in poiana undeva mai jos, la marginea padurii, locul e bun, gasim si vetre de foc, padurea are si ea lemne destule, deci e numai bine. Nu reusim insa sa intindem bine corturile ca ploaia se apropie in viteza. Flo incepe disperat un foc in speranta ca va reusi sa treaca cu bine de ploaie si sa ramana aprins. Dupa primele cinci minute de ploaie, ii moare insa orice speranta. Parca nu ploua, se revarsau toate apele din munti pe corturile si pe focul nostru. Afara nu mai e de stat, ne adunam toti intr-un cort si Kiki impreuna cu Feri ne rasplatesc cu un regal de cantece de munte si nu numai. Nu mai conteaza ca afara ploua, nu mai conteaza ca e noapte tarziu, chitara si vocile cu timbru aparte fac casa buna cu vinul rosu ce trece din mana in mana. E tarziu cand reusim totusi sa ne punem la somn. A doua zi, ne asteapta un traseu interesant pe Muchia Gropsoarele-Zaganu.
Duminca, scoala-te daca iti mai vine! E ora 10 cand reusim sa scoatem nasurile din sacii de dormit. Peste noapte a mai tras o furtuna zdravana si in continuare e ud peste tot. Mancam zdravan si strangem tabara. Muchia Zaganu e intr-o ceata totala, si vremea e destul de schimbatoare. Nu prea pare un moment potrivit sa ne avantam la drum. Mai ales ca e deja destul de aproape de amiaza. Punem bagajele in masina si intram la cabana sa ne rasfatam cu niste clatite si alte bunatati. Intre timp a inceput ploaia, semn clar ca nu e de pornit la drum pe poteca ci mai degraba la drum spre casa. Putem fi totusi fericiti. Cat timp am umblat pe munte, nu ne-a atins un strop de ploaie! Da, da, iar sunt pilele Corinei… Revenim spre casa prin Sibiu pentru ca deh, Kiki, ducesa de Poplaca tre sa ajunga si ea acasa. Ne descotorosim de ea ca de un prieten pe care il lasi sa plece doar pentru ca stii ca il vei revedea foarte curand. Planul nostru: Refugiul Grind in Piatra Craiului in saptamana urmatoare. Si acolo, va asteptam si pe voi!
Pana una alta, aruncati o privire si prin albumul foto al iesirii.
