Daca e duminica, e munte. Feri ca de obicei ar face promisiuni dar nu si le poate tine. Nu ne ramane decat sa mergem fara el. Tinta: Poiana narciselor pentru ca e taman vremea lor. Si ce tinta putea fi mai potrivita decat Poiana Narciselor de la Tecsesti fix langa Piatra Cetii. Cu o tura, facem si Piatra si toata lumea e fericita. Nu mai mergem de sambata cu corturile pentru ca oamenii sunt „flexibili” si anunta in ultimul moment ca nu mai pot sa vina. Iarasi tura de o zi, dupa naravul nostru mai vechi…
Pana la urma, duminica dimineata pe la opt, Corina, Flo, Zsolt, Alexandra si Paul, noul nostru voluntar, ne catzaram in Loganul de serviciu si o pornim spre Intregalde. Impreuna cu noi mai vin patru nazdravane, prietene cu Corina: Rodica, Elvira, Mirela si Giancarla. La ora 10.30 suntem la Modolesti pornim pe traseu triunghi rosu cu incepere chiar din intersectia de la Modolesti. Urcam destul de direct pe un picior inierbat. Pustoaiecele noastre scot limba de un cot dar nu se lasa. Paul in schimb se cam uita crucis la varful pe care vrem sa urcam. Pe masura ce traseul urca privelistea devine mai ampla, mai ales ca vremea tine cu noi (a cata oara? E clar, Corina are pile sanatoase la astia cu vremea!). Sus in platoul de deasupra cheilor Intregalde cautam narcisele inflorite. Gasim intradevar cateva dar nici pe departe pe cat de multe am vrea. Probabil le-au cam cules turistii. Haladuim prin podisul verde presarat cu doline intrezarind marcajul pe ici pe acolo sperand la un izvor. Nu il gasim insa decat la izvorul Cetii, langa Tecsesti unde facem un popas mai prelungit, moment bun si de regrupare. Dar momentul e la fel de bun si pentru pranz pentru ca umblam de ceva vreme si ne cam flutura stomacul de atata umblet. Probabil a ramas ceva spaima in sat legata de incalzirea globala si o posibila seceta mondiala dupa ce am inceput sa bem noi din izvor.
De la Poiana Narciselor ne despartim. Fetele nazdravane adica Rodica, Giancarla si Mirela o iau pe traseu marcat cu cruce galbena ce coboara pe o mica vale pana la soseaua ce leaga Modolesti de Galda de Jos iar noi ceilalti ne propunem sa urcam pana sus pe Piatra Cetii si sa coboram pe traseu banda rosie de la Raicani la acelasi drum de legatura pe care sa urcam la masinile parcate in Modolesti. Nici nu pornim bine pe traseul triunghi rosu ca deja il pierdem desi poteca merge clar inainte si nu vedem pe unde ar putea fi deviat. Noroc cu Flo care a mai fost pe traseu si stie ca suntem undeva prea jos. In poiana in care dam la scurt timp urcam direct in sus si bine facem pentru ca pe culmea pe care ajungem, regasim marcajul la intrarea in padure in spatele unui petic de copacei crescuti ca o perie. De aici poteca urca destul de abrupt dar marcajul e clar si nu ai cum sa te pierzi. Doar Paul intreaba la fiecare cotitura „Flo, mai este mult de urcat?” Nu e prea pregatit de munte: si-a uitat umbrela acasa 🙂 si in loc de bocanci a venit cu adidasi mai fitzosi ca deh, cine stie cu ce fete ne intalnim pe munte. Spre lauda lui trebuie sa recunoastem ca s-a miscat bine de tot, era mai mereu in frunte si daca nu mergeam noi incet in trapul nostru obisnuit, cine stie ce recorduri mondiale de urcat pe munte ar mai fi facut praf!
Pe Piatra Cetii e un festin floral: irisii tocmai si-au deschis bobocii, narcisele inca isi raspandesc parfumul discret, plus alte gramezi de flori pe care nu le stim dar ne incanta ochii. Dam un tur scurt pe la Avenul de pe varf. Cu adevarat pozitia lui este tare ciudata: o pestera verticala adanca de 68 m pornita taman de langa varful muntelui. Ca sa ajungi la aven, trebuie sa te abati putin in dreapta potecii exact inainte de a ajunge pe varf. Admiram panorama extraordinara care desfasoara de jur imprejur apoi ne pornim la coborare. Fata de ce avem acum in fata, urcusul pare o joaca. Marcajul se arunca prin iarba direct in jos printre pietre si gropi acoperite de iarba. Colac peste pupaza dinspre Alba Iulia se aduna nori de ploaie si in departare se aud deja tunete. De la poalele piscului, mai exact din Raicani, Zsolt si Paul o rup la fuga in jos pana in sosea si apoi in sus cei aproximativ 5-6 km pana la Logan pentru ca miza e mare: fiecare poate conduce minim 5 km inapoi. De fapt asta era si motivul pentru care Paul a urcat cu noi pe Piatra Cetii in loc sa coboare cu pustoaicele (in fapt niste doamne tare respectabile si de gasca in acelasi timp, sprintene ca niste caprioare dar cu un tempo ceva mai molcom).
Flo si Corina trag o baita scurta in Valea Galzii ca deh, cum sa iesi la munte fara o baie si parca nici nu-i apa asa de rece. Diferenta dintre apa rece si cea foarte rece o facem prin limbajul paraverbal. Daca e cu urlete, e foarte rece. Daca sunt doar un oftaturi, e racoroasa. Daca nu e nici un sunet, e apa termala. De data asta oftam ceva mai apasat si nu stam prea mult in apa. Intre timp baietii se intorc deja. Misterul? Paul abia a asteptat sa puna mana pe volan si sa goneasca cu 80 la ora prin gropile drumui asfaltat pe alocuri fara sa-i pese prea mult de consecinte spre disperarea lui Zsolt care pe scaunul din dreapta vedea copacii aruncandu-se amenintator spre el. Taxam inconstienta cu interdictie eterna la volanul Loganului si pornim sa le cautam pe pustoaice. Inca nu le-a vazut nimeni nici pe sosea, nici la masina parcata. Corina se cam ingrijoreaza dar in curand le vedem venind zambind pe sosea si le aflam aventurile…
Dupa ce s-au despartit de noi, au pornit linistite pe poteca lor fara sa bage de seama ca marcajul o lua brusc in dreapta peste parleazul unui om si ca urmatorul marcaj e undeva jos in vale si daca nu esti atent il pierzi cu usurinta. Asa ca ele au continuat pe poteca bine conturata care mergea voios inainte pana ce… a disparut cu totul. S-au intors, s-au sucit, s-au razgandit dar tot nu s-au dumirit incotro ar trebui sa mearga. Hoatarate sa rezolve situatia, s-au intors la casele rispite de prin Poiana Narciselor si au strigat la prima poarta din zona: Alo, badeeeeee! Insa badea pesemne ca dormea dus ori nu avea chef de turisti. Vazand ca nu au succes, au inceput cu mesaje mai bine tintite: Reparam umbreleeee! Oferte specialeeeee!, etc. Nici asa nu au avut insa mai multi sorti de izbanda. Semnal pe mobil nici cat sa dai un beep, anunta daca ai pe cine! Intr-un final tot patruland pe poteca au vazut marcajul unde nici nu se asteptau, au sarit gardul in curtea omului si da-i la vale.
Deh, totul e bine cand se termina cu bine, hai cu totii la vale (e randul lui Zsolt sub supravegherea crunta a Corinei sa conduca; se descurca admirabil si suntem siguri ca la examenul din iunie va trece cu brio). In Blaj ne oprim la faimoasa cofetarie/placintarie de langa podul peste calea ferata pentru cate o prajitura/inghetata si cate o placinta la cuptor umpluta cu bunatati facute cu adevarat ca la tara pe vatra. Nu, nu ne-au platit sa le facem reclama dar pur si simplu ne place ce fac.
