Dragi prieteni, de data aceasta nu vom face un raport de tura asa cum v-am obisnit dintr-un motiv foarte simplu la care vom reveni imediat. Sa nu credeti ca ne-ar lipsi timpul sa facem un raport de tura. Nu! Timp avem destul ca sa facem un raport chiar foarte detaliat. Sa nu credeti ca au lipsit aventurile. Am avut din plin unele asteptate, altele de-a dreptul surprinzatoare. Sa nu credeti ca ne-ar lipsi dispozitia sa le scriem. Dimpotriva, suntem aici si scriem de zor. Atunci?
Motivul este foarte simplu: ar mai trebui din cand in cand, sa lasam nedezvaluita macar cate o iesire pentru a va invita sa o traiti direct. Lasati internetul, lasati tastaura si mouse in buna pace acasa si haideti pe munte. Nu mai traiti aventurile prin povestile altora, traiti-le pe propria voastra piele in mijlocul naturii. Veti fi cu siguranta de o mie de ori mai castigati. Nu mai admirati peisajele prin ochii fotografilor nostri. Haideti si minunativa de ele la fata locului. Pozele oricat de bine ar fi facute, nu trezesc in voi admiratia in fata unui peisaj imens care ti se asterne in fata ochilor. Click-urile de mouse searbede si plictisitoare nu au nici o sansa in fata vantului curat care va flutura rebel in par pe varf de munte. Sunetul sec al tastelor si scartaitul mouse-ului nu fac nici cat o ceapa degerata fata de cantecul pasarilor si vuietul unei cascade ce iti stropeste fata. Iar lumina monitorului e moarta pe langa soarele ce te incalzeste cu putere si nici nu poate rivaliza cu lumina lunii ce invaluie peisajul in mistere greu de spus in cuvinte.
Nu-i mai lasati pe ceilalti sa va traiasca visele, traiti-le voi insiva! Faceti cu curaj un pas inainte si veti descoperi aventuri de neimaginat din comoditatea lenesa a fotoliului vostru. Indrazniti sa iesiti din lentoarea care va acapareaza vietile si castigul va fi inmiit. Cu siguranta veti dori apoi sa iesiti din nou. Pentru ca ce altceva veti gasi in farmecul naturii decat bucuria de a trai? Ce altceva veti auzi in padure decat bucuria de a canta? Ce ar putea spune apele neobosite decat bucuria libertatii de a te misca? Dragii nostri prieteni, si chiar membrii Dianthus, pastrati duminica pentru sufletul vostru. Reveniti la contactul cu natura si veti fi mai impacati cu voi insiva. Acesta este mesajul pe care vrem sa vi-l transmitem din iesirea noastra in care am ramas muti de uimire fata de cata frumusete avem in tara asta si in care am invatat ca vorbele fotografiile si orice altceva nu pot inlocui experienta voastra vie si nemijlocita.
Va asteptam la urmatoarea noastra iesire. Propuneri: mirificele poieni cu narcise de la Necrilesti – Intregalde (M-tii Trascau) sau de la Ighiel (M-tii Trascau).






