In timp ce unii mai harnici decat noi au ramas acasa pentru ecologizarea din Greweln, Corina, Flo, Vivi si Miha am plecat vineri de dimineata spre Herculane cu gand sa cucerim Domogledul (un fel de Mont Blanc mai domolgled asa ca ardelenii din Banat). Dupa ce suntem in formatie completa in Sibiu, decidem sa nu mergem prin Sebes ci pe Valea Oltului – Tg. Jiu – Baia de Arama. Si bine si facem pentru ca la un moment dat ne abatem din drum cu gand sa vedem Pestera Muierii (cea din calcar…). Ajungem la baza muntelui unde era intrarea din pastera insa aflam ca nu se intra decat cu ghid si numai la ora fixa. Ne asezam cuminti in fata grilajului de la pestera si asteptam insa nu se mai indura nimeni sa apara. Dupa o vreme aflam ca ghidul e in pestera si mai avem de asteptat. Intr-adevar dupa vre-un sfert de ora vedem iesind doi barbati chercheliti si sughitand de zor scuzandu-se ca au avut de rezolvat… defectiuni tehnice la instalatia electrica. Dupa cat de tare trasnea a alcool, am dedus ca au avut probleme la instalatia de distilare insa nu mai conta, important era ca putem intra. Si asteptarea a meritat pentru ca cei 900 de m vizitabili ai pesterii ofera destule spectacole interesante asa cum puteti vedea si in albumul foto. La iesire in partea cealalta a muntelui, ploaie de rupe pamantul iar noi avem de parcurs mai bine de o jumatate de km pana la masina. Noi mai mult dezbracati decat pregatiti de ploaie, o lasam pe Corina sa alerge la masina si sa vina dupa noi.
La Tg. Jiu, nu putem rata ocazia sa vedem Coloana lui Brancusi si sa ne dam pupici romantici pe sub poarta sarutului, sa ne zbenguim galagiosi la Masa Tacerii, Flo face niste teste de poze 3D (va recomandam ochelari Red-Cyan pentru vizualizarea lor corecta). Pornim apoi spre Herculane prin peisajul mirific de la Baia de Arama in sus spre culmile M-tilor Mehedinti si apoi pe valea Cernei spre Herculane. Aici gasim o pensiune (Magic) mai mult decat decenta, cu o bucatarie chiar decenta la un pret foarte acceptabil. Si cum ziua nu e chiar incheiata o pornim nitzel in recunoastere prin statiune. Urcam pe platoul Coronini pana la un izvoras de unde ne umplem sticlele cu apa proaspata apoi mergem prin statiune pana la faimoasa statuie a lui Hercule si pana una alta, vedem ca am facut deja mai bine de 10 km. E bine ca si incalzire pentru ziua de maine.
Sambata dimineata (intre noi fie vorba era deja trecut de 12 cand am pornit). In cca 20 de minute suntem la intrarea in traseu, pe soseaua de centura care ocoleste statiunea pe malul stang al Cernei, la poalele Domogledului. O pornim prin padure pe serpentine stranse pana la Crucea alba. Pentru cei care vor sa faca circuitul pe Domogled 6-7 ore e recomandat sa urce pe la Crucea Alba si sa coboare prin cheile Feregari deoarece poteca este destul de accidentata pe aceasta parte si e de preferat sa o urci decat sa o cobori.
De la crucea alba fotografiem Platoul Coronini unde yoghinii se stranga in spirala. Urcam apoi mai departe si facem un scurt popas la Grota lui Serban care se dovedeste mai lunga decat ne-am astepta. Ne fatzaim cu poze care nu ne ies, apoi revenim pe traseu. Deja suntem destul de sus insa Miha pufaie nervoasa „cine naiba m-a pus iar sa urc pe munte cu descreieratii astia?”. E obosita si varful inca nu se vede. Colac peste pupaza poteca e atat de accidentata incat la un moment dat parca facem catzarare. Dar nici un chin nu dureaza la nesfarsit si varful nu mai e decat la o aruncatura de bat. In special batul lui Flo botezat „toiag antiviperin” pentru ca sta cu el in fata si bate fioros in toate pietrele de pe drum, chipurile sa faca vibratii si sa sperie viperele. In afara insa de vipera de Miha pe care o mai inspaimanta din cand in cand, nu dam de nici un sarpe desi soarele isi face din cand in cand aparitia dintre nori. Nu prea avem apa si asteptam cu nerabdare sa ajungem in varf unde deschidem cele doua beri aduse cu noi. Corina e nervoasa pe Flo ca a baut toata apa desi el nu prea bea pe munte. I-ar strange putin mutra aia satisfacuta la usa pensiunii sau macar putin degetele la portbagajul Loganului dar asta tot nu ar aduce mai multa apa pe Domogled. Se resemneaza cu un mar si pe la 16.45 o pornim la vale.
Peisajul e splendid, in zare se vede inclusiv Dunarea la Cazane si muntii din Serbia. Urcusul e destul inclinat dar poteca nu e accidentata deci foarte potrivita pentru coborare. Cand dam de primul izvor tabaram asupra lui cu sticlele si bem in mai multe randuri. In sfarsit suntem satisfacuti. Poteca coboara printr-o padure maiestuoasa de fag care ne umple de uimire. Coboram apoi pe valea Feregaului care se ingusteaza din ce in ce pana ne regasim in adevarate chei. Un grup de cataratori se cocoata pe peretii din chei. Dupa o coborare pe grohotis, ajungem inapoi in civilizatie. Sau esecul ei pentru ca dam numai de case pline de caini si tiganusi care se zbenguie in praf. Dar orasul e aproape, foamea si mai aproape si cautam o terasa unde sa mancam. Cum de doua zile Corina turuie ca vrea pizza, ne strecuram pe o terasa chiar pe malul Cernei unde au pizza pe vatra si ne ospatam pe cinste. Toata tura ne-a luat cam 6 ore.
Duminica ne facem bagajele si o pornim spre cascada Vanturatoarea, la cca 10 km in amonte de Herculane. Lasam masina langa podul peste Cerna si urcam pe marcaj cruce rosie destul de sustinut prin padure si in aproximativ 45 minute ajungem la cascada. Cu adevarat peisajul merita efortul depus. E un fel de caldare in centrul careia cade apa rasfirata. O adevarata vanturatoare. Ne fataim in jurul ei pana ce Flo isi invinge timiditatea si sare sub dus. Urletele nu mai contenesc dar fericirea e maxima. Corina si Vivi nu rezista nici ei tentatiei si sar la randul lor in dusul fierbinte ca gheata. Acum suntem satisfacuti, putem pleca acasa. Si bine facem pentru ca dupa ce iesim cu masina din Herculane se pune de-o ploaie cum rar am mai vazut. De fapt prin parbriz nu am mai vazut mai nimic din cauza apei. La Sarmisegetuza facem un popas sa vizitam ruinele apoi Corina ia acceleratia in stapanire si ne teleporteaza acasa. Fata asta are ardei iute in talpa si suntem siguri ca ar avea un succes deosebit la conducerea lui Enterprise cu viteza luminii.
