Ne-am inteles cu greu unde sa plecam in week-end-ul asta. Feri ar fi vrut la Sambata, Flo cu nici un chip acolo. Corina ar fi mers la schi iar Aurica ar iesi oriunde pe o zi numai sa nu stea acasa. Pana la urma ramanem pe Rosengarden mai ales ca de data trecuta cand am fost pe zapada am scurtat traseul si au ramas de explorat niste zone interesante.
Asa ca duminica dimineata Feri, Alina (de la Cluj), Aurica, Adriana si Flo se aduna toti in Loganul lui Aurica si o zbughim spre Rasinari. De fapt o zbughim atat de strasnic ca Aurica pusca de urgenta o amenda pentru exces de viteza la iesirea din Medias. Scapa destul de piperat cu 120 de lei si 4 puncte spre nervii Adrianei care isi vede duse de rapa planurile cu rochia de mireasa de la New York si Jeep-ul de zeci de mii de euroi.
Pana la uma ajungem si la Rasinari. La intersectia obisnuita unde am opritsi data trecuta parcam si acum; pe la 9.30 o pornim pe un drum aproape forestier spre culmi pe marcaj banda albastra. Urcusul domol nu pune prea mari probleme iar vremea e placuta, calduta, cu zapada care se topeste lent in sute de paraie si evident noroi omniprezent. Nu trece mult si suntem sus in plai. Pe la 12 oprim la o casa darapanata de fan, doborata probabil de atata zapada din iarna. Facem un popas de pranz dupa care somnul ne da tarcoale asa ca atipim in soarele care incalzeste bine de tot. Pauza ne prinde bine pentru ca dupa ce ne trezim o luam la picior destul de sustinut si in cateva minute ajungem in traseul banda rosie ce leaga Vf Magura de Paltinis. De aici o luam spre refugiul Rosengarden dar nu ne propunem sa ajungem chiar pana acolo ci sa coboram pe un plai in stanga inapoi la masina. Dam insa de o casa de fan cu podul inca plin de otava pufoasa si plina de miresme asa ca nu rezistam ispitei si ne tavalim cu totii in fan. Se pare ca iesirea de fata este o plimbare mai mult decat relaxata si relaxanta. Avem noroc de un peisaj destul de limpede si Fagarasul se vede maiestuos in zare.
In sfarsit ajungem la un punct de unde o luam in jos pe un plai inierbat. Coboram printr-o padure rara si incredibil de frumoasa de mesteceni. Parca nu am mai fi pe pamant ci intr-un basm si tocmai am intrat in codrul pazit de zmei. Mestecenii rari si batrani par cu totii niste luptatori cu vremea potrivnica transformati in statui de cine stie ce zeu suparat. Asta este inca o zona fascinanta care ar merita protejata! Coboram mai departe la vale pe un drum sinuos pe care il taiem deseori cu scurtaturi afundate in tufisuri. Intr-un final ajungem in vale. Poteca sare peste paraul umflat de zapada topita si peste care fetele topaie cu greu de pe un mal pe altul. Intr-un final ajungem la un drum forestier de la care nu mai avem decat maxim 20 de minute pana la masina. Suntem inca fresh asa ca Feri are chef de alergare si arunca manusa unui sprint. Flo se prinde pentru o bere ca il ajunge si uite-asa alearga amandoi ca nebunii spre nedumerirea carnivorilor iesiti la picnic si imprastiati pe langa drum. Intr-un final ne adunam cu totii la 17.30 la masina si dam atacul la mancarea ramasa: codru de paine rupt in cinci si glazurat cu pateu, rosii taiate in graba si branza scobita prin ultima cutie. Ne astamparam foamea si chiar ne mai ramane ceva sa dam si la cainii care ne pandesc rabdatori. Apoi ne imbarcam in masina, o asteptam pe Adriana sa scape de balegile adunate in ultimul moment pe bocanci si ne intoarcem satisfacuti spre casa.
Chiar daca nu am avut GPS-ul cu noi, o privire pe Google Earth ne indica un 16,5 km in linie aeriana ceea ce inseamna minim 18 km parcursi. E un bun inceput de primavara!
Si daca tot ati citit pana aici, aruncati o privire si in albumul foto al iesirii.
