Raport de tura Raul Sadului

Daca ar fi sa facem un top al turelor mahmure, probabil ca iesirea din aceasta duminica ar castiga lejer un loc fruntas. De dimineata la 7 Nelutu, Bianca, Anca, Cristi, Elena, Corina, Maca, Florin si micii montaniarzi ne-am adunat in viteza si am pornit pe Valea Sadului.
Principalul scop al iesirii noastre era sa verificam locatia concursului (Lira) pe care urma sa o organizam in decembrie aici. Dupa ce Feri in mareata-i oboseala a decis sa renunte, am ramas sa mergem doar cu microbuzul Cernican. Nici nu trece bine de ora 9 si suntem la cabana unde-i dam desteptarea cabanierului „obosit”. Ne uitam la optiunile de cazare, cam strambam din nas la sala mare nitzel prea mica pentru a organiza un concurs cultural in ea dar pana la urma cu idei ingineresti ne gandim ca o putem face functionala. Si pentru ca Ioana cea mica a adormit, familia ramane jos in timp ce restul o luam la deal pe valea Pinului pe un drum forestier cu gand sa ajungem in traseul ce leaga Paltinis de ref. Rosengarden, undeva sub varful Tomnaticu. O luam voiniceste la picior pana ce drumul forestier devine din ce in ce mai accidentat pana dispare cu totul. Ne decidem sa urmam cursul vaii pana sus in creasta. Din pacate GPS-ul avea bateriile moarte asa ca nu ne putem orienta dupa el. Dupa un sector salbatic plin cu lemne intram intr-o padure deasa de brad. Noroc ca lui Flo ii pica fisa si scoate bateriile din frontala asa ca GPS-ul prinde viata si ne putem orienta cu mai mare precizie. Urcam prin desisul care  parca nu se mai termina, luam mlastinile in bocanci, urlam de fericire prin crengile tepoase si intr-un final ajungem la liman sus in platou unde imediat gasim traseul banda rosie. Nu plecam insa pe el imediat ci facem un popas de pranz. Vantul racoros ne obliga insa sa nu o lungim prea mult cu pranzul asa ca o luam in jos spre Rosengarden. Soarele arunca ochiuri de lumina printre nori creand un peisaj de basm. Culmile domoale ale muntilor imbracati in iarba inca verde contrasteaza in mod placut cu vechile stane parasite cersind parca sa fie fotografiate. Ghinion insa, nu are nimeni aparatul foto asa ca ne bucuram doar noi de peisajul mirific. Privim la valea pe care am urcat si ne pufneste rasul. Cateva minute daca am fi urcat lateral. Am fi iesit din padure si am fi venit mult mai lejer pana in platoul crestei principale. Dar ne consolam cu ideea ca a fost mai aventuros asa. Ne decidem dupa scurt timp sa coboram din creasta spre Raul Sadului pe o potecuta nemarcata fermecati de o poienita cu o cabanuta in ea pe o mica culme. Si bine am facut pentru in cateva minute am ajuns intr-o mica livada inca plina de mere de o frumusete si o intimitate pe care nu le-ai fi banuit de la distanta. Ne infruptam din merele de pe jos, ne tavalim fericiti in fanul din podul cabanutei, apoi le aranjam toate la locul lor si plecam cu pareri de rau mai departe. Daca vreodata un fotograf si-ar dori un loc unde sa lucreze cu modele intr-un mediu rustic si ferit de ochii lumii, cu greu ar putea gasi ceva mai frumos si mai potrivit. Nu coboram insa prea mult ca dam de o noua livada in poiana de dedesubt: nuci, meri, peri, inca cu fructe pe crengi sau scuturate pe jos intr-o uitare vecina cu paragina. De data asta, de destrabalam complet si ne umplem rucsacii cu de toate. Acum parca ne e si mai greu sa o pornim la vale pe poteca serpuita si frumos desenata in faneata, uneori chiar pe langa ea din cauza puzderiei de mere stranse in jgheabul potecii. Dupa o coborare destul de abrupta, ajungem in scurt timp la drumul forestier de pe valea Virjoghii (e mai lung decat pe vechile harti) de unde nu mai e decat o joaca de copii sa ajungem in Gura Raului si de aici acasa.

Vezi traseul in Google Earth