Asociatia Dianthus Medias, impreuna cu partenerii Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Sibiu si Scoala Mihai Eminescu din Medias au depus proiectul „Tinerii si Biodiversitatea” in Programul de finantare Spatii Verzi, componenta Arii Protejate, lansat de Fundatia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc.
Scopul principal al proiectului este ca populatia locala si elevii sa fie constienti de importanta ariei naturale protejate si de necesitatea protectiei acesteia iar obiectivele sunt :
– protejarea ariei prin informarea elevilor si a localnicilor din Paucea asupra importantei acesteia
– sensibilizarea elevilor si a localnicilor si cresterea capacitatii de ocrotire a naturii
– largirea orizontului de cunostinte a 45 de elevi
– stimularea elevilor pentru invatat (prin sansa de participare la proiect doar a celor cu rezultatele scolare cele mai bune)
– aniversarea ariei printr-o zi specifica in care sa fie implicati elevii
– prezentari tematice de Ziua Internationala a Biodiversitatii
Printre activitatile intreprinse prin acest proiect sunt excursii tematice, igienizari, amplasarea unui panou informativ, sesiuni de comunicare si informare. In cazul obtinerii finantarii, proiectul va fi coordonat de Anamaria Szabo.
Despre Movilele de la Paucea
Situl „Movilele de la Paucea” se intinde pe o suprafata de 6 ha a judetului Sibiu si prezinta o amplitudine altitudinala de 47 m si anume intre altitudinile de 382 si 429 m. Aici se gaseste un habitat de pajisti uscate si faciesuri cu tufisuri pe substrat calcaros (Festuco brometallia). Zona intra in categoria ariilor natural protejate datorita prezentei de peste 150 de indivizi ai speciei Echium russicum (capul sarpelui) care este considerata specie rara si datorita numarului mare de specii continentale/stepice.
Principala amenintare a sitului „Movilele de la Paucea” este factorul antropic datorita necunoasterii de catre localnici a incadrarii zonei in categoria ariilor naturale protejate si a regulilor acesteia, dar si de alunecarile de teren si de ruderalizarea vegetatiei de la poalele movilelor.
Mai multe informatii pe blogul lui Tibi Rus.
{jcomments on}






